Povestea incredibilă a româncei care a supraviețuit unei tumori gigant. Cazul ei a fost prezentat și într-o prestigioasă revistă medicală din Canada

Publicat: 01/08/2024, 07:00

În primăvara anului trecut, Liliana Ionescu (57 de ani), o profesoară de fizică și chimie din Iași, a primit șansa la o viață normală, după ce a suferit o intervenție chirurgicală pentru extirparea unei tumori fesiere gigant. Tumoarea s-a dezvoltat într-un ritm galopant, astfel că în doar câteva luni a ajuns să măsoare 25/20 de centimetri și să acopere mai bine de jumătate din fesa dreaptă și un sfert din fesa stângă. După ce a fost consultată de mai mulți medici, care s-au arătat rezervați în privința unei intervenții chirurgicale, având în vedere dimensiunile neobișnuite ale tumorii, Liliana Ionescu a avut șansa de a ajunge pe mâinile doctorului Eugen Turcu, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă la Spitalul ”Bagdasar Arseni”.

  • Deși era un caz rar și dificil, fiind cel de-al doilea de o asemenea gravitate pe care l-a întâlnit în întreaga sa carieră, medicul Turcu a acceptat să efectueze intervenția de înlăturare a tumorii maligne care cântărea două kilograme.
  • Operația a fost o reușită, iar profesoara și-a reluat treptat activitățile de zi cu zi și s-a reîntors la catedră. Cazul româncei a fost prezentat și într-o prestigioasă revistă medicală din Canada.

Liliana Ionescu poate spune că s-a născut nu a doua oară, ci a treia oară. Ieșeanca de 57 de ani provine dintr-o familie numeroasă, în care bolile grave, inclusiv cancerul, au lovit fără milă. Din cei zece copii, mai trăiesc doar patru, două dintre surorile ei pierind după ce au făcut cancer. Tatăl său a murit tot în urma unui cancer, la fel ca și cel de-al doilea ei soț.

Tumoarea a avansat rapid

Profesoara de chimie și fizică nu a scăpat nici ea de această boală perfidă. Încă de la vârsta de 29 de ani, a fost diagnosticată cu cancer uterin, cu metastază la plămâni. Deși medicii nu îi dădeau șanse mari de supraviețuire, vindecarea ei a fost una cu adevărat miraculoasă.

După o operație și multiple ședințe de radioterapie și chimioterapie, a reușit să învingă cancerul uterin, dar tratamentul a avut efecte adverse puternice. În zona fesieră, s-a dezvoltat o tumoare, care, în doar câteva luni, a avansat într-un ritm extrem de rapid, ajungând la o dimensiune de 25/20 centimetri.

”Mi-au zis că este uriașă, în stadiul 4 și inoperabilă”

Mărimea tumorii maligne i-a dezarmat chiar și pe mulți medici oncologi cu experiență, care i-au spus pacientei că nu au mai avut niciodată un caz de acest gen și au fost rezervați în privința unei intervenții chirurgicale.

Liliana Ionescu a început o nouă luptă pentru supraviețuire. Deoarece viața i se transformase într-un adevărat coșmar, având dureri insuportabile și fiind în imposibilitatea de a se mai deplasa, femeia a căutat cu disperare o soluție pentru problema ei medicală ieșită din comun. Așa a ajuns la medicul Eugen Turcu, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă și medic-șef coordonator al Unității Funcționale Arși (UFA) de la Spitalul ”Bagdasar Arseni”.

Cancerul a debutat când aveam 29 de ani, am fost depistată cu un cancer uterin foarte agresiv, de la care mari speranțe nu mi s-au dat, dar s-a vindecat. După operație, am făcut chimioterapie și radioterapie. Această supradoză de radiație a dus la apariția unei fibroze pe zona iradiată, cam la 3 ani după tratament, au început să apară excoriații, dar mi s-a spus că este normal. Din 2022, au început să se mărească și să se transforme în rană. Săptămânal, tumoarea se mărea până când am văzut că avea și un aspect foarte urât. Am mers la un medic radiolog, care m-a îndrumat către chirurgie plastică. Deja părea a fi ceva destul de grav. Biopsia a confirmat că este vorba de o tumoare malignă a țesuturilor moi. Într-un interval de două luni, boala a evoluat foarte mult. De la Iași mi-au zis că tumoarea este uriașă, în stadiul 4 și inoperabilă. Acoperea fesa dreaptă mai bine de jumătate și un sfert din cea stângă. Dacă mă duceam mai devreme la un specialist, nu se transforma în cancer”, a povestit, pentru Gândul, Liliana Ionescu.

Liliana Ionescu se simte bine după operația extrem de dificilă pe care a suferit-o | Sursă foto: arhivă personală

”Așa nu mai puteam continua”

În ciuda acestor pronosticuri pesimiste, Liliana Ionescu a vrut să-și încerce norocul și la Spitalul ”Bagdasar Arseni”, unde i se spusese că ar mai fi fost operate cazuri similare cu el ei.

Ultimele luni înainte de operație au fost un calvar. Nu mai puteam să merg, aveam dureri, stăteam doar pe o parte, pe spate nu puteam sta și nici în șezut”, ne-a mai spus femeia care – într-o zi de mai a anului 2023 – a pășit în cabinetul medicului Eugen Turcu.

După evaluare, medicul Turcu i-a confirmat faptul că este vorba despre un caz extrem de rar și dificil, având în vedere dimensiunile tumorii. Profesoara de fizică și chimie a fost cel de-al doilea caz de o asemenea gravitate tratat de medicul Turcu în cariera sa.

”Domnul doctor mi-a spus că tumoarea a crescut foarte mult și că sunt șanse de 15% la sută de reușită a operației. Mai avusese doar un singur caz, cel al unui copil. Oricum, așa nu mai puteam continua”, ne-a mai spus femeia.

După o intervenție chirurgicală dificilă, care a durat patru ore, medicul Eugen Turcu i-a redat Lilianei Ionescu șansa de a duce o viață normală | Sursă foto: arhivă personală

A revenit la catedră

După o intervenție chirurgicală extrem de complexă, care a durat patru ore, Liliana Ionescu a primit, în sfârșit, vestea bună pe care o aștepta de atâta timp.

Mi-a spus că a reușit să scoată peste 95% la sută din tumoare, iar când a venit rezultatul histopatologic scria că tumoarea a fost excizată în totalitate”, ne-a mărturisit femeia.

După aproape două luni de spitalizare, Liliana Ionescu a putut pleca acasă, treptat s-a reîntors la viața de zi cu zi, iar din toamnă a revenit și la catedră.

”Eu sunt o fire mai activă și mă trezeam dimineața fără niciun obiectiv. Am dus anul școlar integral”, ne-a spus Liliana Ionescu.

Cazul româncei a fost prezentat și într-o revistă medicală din Canada. Medicul Eugen Turcu a relatat povestea Lilianei Ionescu, detaliile intervenției chirurgicale și rezultatele obținute, considerate de specialiști un real succes în domeniul medical.

Medicul Eugen Turcu a prezentat cazul Lilianei Ionescu într-o revistă de specialitate din Canada

”Minunile pe care le-a făcut Dumnezeu cu mine mă motivează”

În ciuda faptului că de aproape 30 de ani a trăit mai mereu cu amenințarea morții, iar viața ei a însemnat în mare parte spitalizări, tratamente și investigații medicale, profesoara din Iași nu se plânge, ba dimpotrivă. A învățat să aprecieze fiecare zi, oricum ar veni ea, cu bune și mai puțin bune.

”Mă simt mulțumită de viața mea așa cum este. Credința și minunile pe care le-a făcut Dumnezeu cu mine mă motivează să văd viața frumoasă, așa cum este ea”, a completat Liliana Ionescu.

CITEȘTE ȘI:

Tratamentul împotriva CANCERULUI a fost descoperit. Cum au reușit cercetătorii acest lucru

Tânăra care a lucrat la „spații verzi” și a terminat clasa a VIII-a la 18 ani. Acum este MEDIC gastroenterolog

Claudia Voicu
Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Marea trădare a lui Meghan. Ce lovitură pentru Harry
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...